Prin geam: 2008

duminică, 28 decembrie 2008

Sa-ti doresti nimicul...si sa nu-ti doresti nimic

Sa pleci de acasa si sa-ti faci prieteni + sa dai examen la o facultate, care-ti trece prin cap...oricum ar fi ea
+ sa te indragostesti si sa renunti la multe + sa ai un serviciu super, care sa-ti placa si sa castigi mult + copiiiiiiii...multi, cu iubirea vietii tale, pe care bineinteles ca o sa o intalnesti si o sa fie exact asa cum ai visat + sa calatoresti mult, fara impedimente de nicio natura + sa nu te loveasca nicio boala grava + etc. In fond, sa fie asa cum ti-ai imaginat pe cand erai de-o schioapa ... oare chiar asta vrei? Da...asta am vrut, dar nu mai vreau...de ce naiba nu traim la timp?

vineri, 26 decembrie 2008

Ce-ti urez eu de Craciun...hmm...stai sa ma uit pe net

Ha - ha - ha ... supertare!!! Voi nu v-ati saturat de mesajele alea stereotipe pe care le primiti de Craciun? Alea luate de pe Google, cu expresii patetice si lipsite de inspiratie, trimise de altfel la toata agenda. Refuz sa trimit si imi displace profund sa primesc mesaje de Craciun, mai ales din alea in care nu este mentionat numele, ceva in genul, citez: "..spiritul Craciunului sa VA umple inima de bucurie...cand ingerii coboara in noaptea sfanta...bla bla...". Ar fi mai simplu un: La multi ani, Andrei!, sa ai un Craciun frumos... Whatever...decat sa fiti falsi, patetici si neinspirati ( si ma refer strict la cei care practica acest tertip), mai bine scrieti doua cuvinte sincere sau...lasati-o balta... there's nothing personal...

Craciun neAdevarat!

Ma saturasem sa mi se spuna ca fac pe neinteleasa, asa ca am inceput sa fiu exagerat de toleranta, nu cu mine, ci cu tot ce ma inconjoara. Accept cu o oarecare usurinta fiecare stangacie a oamenilor sau a evenimentelor, fie ele premeditate sau neprevazute. Asa ca am acceptat si ca mi s-a schimbat viata in ultimele cinci luni, daca in bine sau in rau...habar nu am. Mi-am lasat principiile pe raft si ideile ireale pe care le aveam despre diverse trairi si am facut ce am crezut ca-i va multumi pe unii. M-am conformat, da, am jurat ca n-o sa ma conformez niciodata, dar m-am conformat atat de profund, incat nici macar nevoile biologice care mi se pareu extrem de dezgustatoare nu ma mai scarbesc. M-am desprins usor de prieteni si de familie. Ii vad rar si pentru putin timp. Banii? WTF...ii uram. De ce? Pai... sa va explic. Nu am avut niciodata cat si cand mi-au trebuit si, in primul rand, pentru ca detin monopolul in detrimentul sentimentelor. Acum ma gandesc cum sa-i fac. Ma obsedeaza ca nu sunt total independenta si ma ingrozesc ca am atata nevoie de ei.

E timpul sa va spun de Dumnezeu. Nu despre oricare dumnezeu, ci de Cel care mi-a fost prieten toata viata. Doamne, cat L-am respectat si chiar nu m-a dezamagit niciodata. V-am spus ce s-a intamplat cu prietenii (...m-am desprins usor de prieteni ... Ii vad rar si pentru putin timp...), insa sunt tot in gandurile mele, atat El, cat si restul. Craciunul m-a trimis intr-o casa straina, care ma obliga sa-mi amintesc de mirosul din bucataria mamei, mirosul cozonacului care nu i-a iesit niciodata:), si de toate maruntisurile aparent nesemnificative. Totusi le tin in buzunar, pentru ca impreuna alcatuiesc o alta "eu". Nu vreau sa anticipez nimic...stiu doar ca e Craciun, ca imi amintesc de voi cu un dor imens si ... vreau sa cred ca sunt acolo unde trebuie...

miercuri, 26 noiembrie 2008

Marea noastra cea de toate zilele

De fiecare data, se face tot mai mica. Se piteste in colt, acolo in intuneric, parca sa n-o mai atinga nimeni. E satula de atatia ochi, cati s-au holbat la ea, si de atatea confesiuni in noptile de vara. Umbla mai mereu cu parul zburlit si cand aude ca te duci in vizita, parca, de frica, i se fac buclele valvoi. E primitoare, sa nu fiu prea subiectiva, dar de cand a fost angajata la "Probleme nerezolvabile" e cam stresata. Oricum, as fi vrut s-o anunt ca maine voi ajunge si pe la ea. Nu ca pacient, ci doar ca prietena. M-am lecuit de cand mi-a spus ca n-am remediu.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Remember... cei doi zei

Nici nu stiu cand au imbatranit cei doi. Parca ieri strigau la fata cea mai mica sa nu mai bata pietrele pe ulitele satului, sa nu mai mearga singura in padure "fereasca sfantu', sa nu se intample vreo nenorocire!", sa lase mortii cu mortii, ce tot pierde vremea prin cimitir, sa se trezeasca de dimineata si sa puna mana pe carte. Acum si-au inchis universul dupa gardul verde din scanduri subrede. Gutuiul de langa poarta abia mai sta, visinul e de mult pe foc si, in locul zarzarului ce isi apleca crengile pana in drum, e o tufa de iasomie. Treburile nu mai sunt ca odinioara. Copiii au plecat si cerdacul nu mai are pe cine sa adaposteasca in timpul ploilor de vara. Inima pictata cu oja pe lemnul uscat nu mai e si nici numele printului din povesti, care-ti ungea sufletul cu cantecele lui.
Batrana se uita singura la apus, din dosul geamului, dar parca nici soarele nu zaboveste prea mult pana sa se ascunda dupa biserica de la Ciofeni. Se gandesc la trecut cu durere. Cei cinci copii si-au facut viata dupa propriile reguli. Unii sunt fericiti, altii nu prea. Treaba lor s-a sfarsit. Au inradacinat principii si visuri atat de adanc, incat nu ai cum sa te abati, oricat ai vrea. Si totusi te-au lasat sa alegi, nu ti-au impus nimic, nu te-au obligat niciodata, pentru ca stiau ca ai mostenit gena becisnica a nefericirii. Trecutul e incurabil.

miercuri, 15 octombrie 2008

drumul spre fericire

Oare unde sunt oamenii? As vrea sa intalnesc intr-o zi unul. Sunt curioasa, daca as vedea un om, oare cum l-as recunoaste? O avea mainile calde? Ori ochii razand? Poate o avea aripi sau, ce stiu eu?, merge pe jos ca si noi.
Nu-mi gasesc cateodata chitarele si ma sperii. Imi amintesc insa ca nu am niciuna si ma linistesc. Sau, uneori, visez ca e mereu luna plina si ca acolo sunt oameni multi. Poate, daca as ajunge pe luna, i-as gasi. Ce bine ar fi sa ma auda! Unde-mi sunt crizantemele? Acelea rosii cu o pata galbena in mijloc? Nu le-am primit. Sa astept vantul mai bine. El sigur mi-aduce zapada.

miercuri, 18 iunie 2008

Androginul

Tu esti trei sferturi,
Eu un sfert,
Corpul impartit,
Abia mai sta sufletul in el.

Tu ma dori.
Nu stiu cum sa te vindec.
Ma dori in piept, si-n ochi,
Si-n palma stanga.

Nu-mi mai atinge glezna!
Las-o.
Acolo sa fiu eu,
Tu, peste tot.

marți, 17 iunie 2008

"Ma dori in piept, si-n ochi, si-n palma stanga"

Nu pot sa scriu...dar nu gasesc nici un alt mod prin care sa spun ce simt. Dupa fiecare doua cuvinte fac pauza. Ma simt rau...nu ma gandeam ca blogul va fi un pseudo-jurnal, unde sa ma confesez strainilor din viata mea.O sa fac o concesie in noaptea asta. Visez la o perioada de liniste interioara...fie ea si de cateva secunde. Am ajuns sa nu stiu ce-mi trebuie si nici ce vreau. Am o capacitate exagerata de a ma apropia de oameni, de a-i iubi. De fiecare data cand simt ca ei nu ma iubesc la fel, ma doare. ("Ma dori in piept si-n ochi, si-n palma stanga"...)Si aici sunt implicati toti oamenii din viata mea: familie, amici, prieteni, cunostinte. Ma intreb de ce nu le este tuturor usor sa iubeasca. Eu gasesc imediat lucruri bune la oameni, ii apreciez, si ii respect. Sunt fragili, abia atarna viata in ei. Am incredere de fiecare data ca, o sa ma iubeasca, ca n-o sa ma insele, n-o sa ma fure...etc...etc...Aici intra multe categorii de oameni. De la cel pe care il iubesc, la mama si la oameni pe care i-am cunoscut Duminica. Sunt confuza si ma simt singura. Costinestiul nu e deosebit daca stau toata ziua inchisa, cu un calculator in fata. Astept sa vina ei de la Iasi, poate imi va trece dorul si poate ma voi simti mai bine. Mi-am dat seama ca nu-mi mai apartin si ce am mai ramas, sunt doar ganduri. Sa imi spuna cineva cum sa fac sa iubesc asa cum vreau si cum sa fiu fericita...fara nimic altceva, fara sfaturi superficiale...Uite ca am scris un text fara inteles, care nu reprezinta nici 5% din ce am vrut sa exprim...nu pot vorbi, nu pot scrie. Dar ideea era ca vreau sa ma lasati sa va iubesc.Atat.

luni, 19 mai 2008

Cu drag, virginelor...

De ce ar trebui sa fie oamenii la fel? Aceleasi valori, aceleasi crezuri, aceeasi culoare la haine. Pai "fetele sunt la fel", asa spun baietii pana se insoara. As vrea sa vina o perioada in care fetelor sa nu le mai fie rusine ca sunt virgine. Mi-a spus o prietena ca baietii fug de fetele virgine"ca dracu' de tamaie". Asa o fi. Alta, de frica, spune ca nu mai este virgina de mult, numai sa fie lasata in pace. "Doamne, ai 21 de ani si esti virgina?" Nu intelegeti gravitatea situatiei, serios...Asa este..fara chestionare...fara sondaje, spun pe propria raspundere ca virginele sunt privite mai rau decat curvele. Nu, nu sunt nebuna ca am scris despre asta si sa nu radeti, nici sa va mirati, da' ma intreb...mai exista liberul arbitru, egalitatea, bunul simt si alte lucruri marunte de genul asta? Daca sunt virgina e treaba mea...daca trei sferturi dintre fetele care fac pe femeile usoare sunt virgine...e treaba lor...asta se trage de la barbatii fara pretentii si cu moravuri... Vreti, nu vreti...virginele exista, ca doar n-o sa isi blesteme mamele ca le-au nascut asa...nu, baieti?

P. S. Pentru O.C. studenta la drept, anul al doilea, si virgina, si misandra. ;))

Quo vadis, Domine?

Mi se pare cel mai greu sa iau decizii. Oricat mi-as bate capul, mi-e greu sa aleg o cale. Nu stiu daca sa raman toata viata cu picioarele in iarba mea de acasa, sa-mi pierd viata pe o plaja pustie sau sa mor intr-un birou, pentru ca asa ma vrea societatea. Nu stiu daca sa devin misandra sau sa mai cred in idealul meu. Sa ma uit la film sau sa incerc sa dorm? La cine sa ma gandesc, pe cine sa iubesc si pe cine nu...in cine sa ma incred si care-i anotimpul meu preferat: toamna sau iarna? Sa imi fac prieteni, sa ii spun adevarul, sa fiu naturala? Sa urasc luna plina sau s-o ador? Sa renunt la prejudecati si sa il iubesc sau nu? Si un oftat prelung imi amesteca iar gandurile...

miercuri, 7 mai 2008

Asa ar trebui sa fie...

"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata” (1 Corinteni 13:4-8).

In Biblie, am gasit acest verset si am simtit pentru prima oara ca nu mi se porunceste sa iubesc intr-un anumit fel. Ati observat ca oamenii vor sa faca aceleasi lucruri? Tinerii care se plac, se intalnesc premeditat, vorbesc aceleasi nimicuri (gen: zodii, familie, crezuri, hobby-uri, etc) si parca vor sa se descopere intentionat. Pun prea multe intrebari, jumatate stupide, si pastreaza linia tipica a asa- zisilor indragostiti. Se parasesc in aceleasi moduri lipsite de sens sau cu prea multe explicatii inutile si ridicole. Sunt lipsiti de spirit de aventura si exagerat de comozi. Isi spun cu usurinta "te iubesc", chiar daca habar nu au cum este sentimentul. Nu am spus niciunui baiat asa ceva si nu cred ca voi spune vreodata. Poate am scris in caietele mele zdrentuite sau la status in vreo limba bizara. Oare cum e sa iubesti atat de mult, incat sa simti ca nu-ti pasa daca mori?Cum as putea sa-mi dau seama daca iubesc sau e doar o stare ciudata? Si, daca "starea ciudata" nu va pieri niciodata, voi sti ca este dragoste...mi-am acoperit ochii, urechile si gura, ca sa nu-i vad, sa nu-i aud si sa nu le vorbesc. Asa ca el nu trebuie decat sa-mi descopere ochii si ma va auzi...

marți, 6 mai 2008

Dupa banal...urmezi tu

Ne-am impartit. Acum suntem doi. Tu pe o margine, eu pe cealalta. Ne privim fara sa ne vedem si ne dam palme, ignorand durerea. Cu fiecare sarut dintre buzele vostre imi sudezi un lacat.. Apoi, cu fierul amar si gri, ma legi de maini si de picioare. Lanturile zornaie. In loc sa ma creezi, zidesti in jurul meu...zidul. Esti ca un constructor. Cu sapca intoarsa si salopete murdare de ciment. Iti curge sudoarea pe frunte. Stropii cad pe fiecare caramida. Ai trecut de glezne, continui...fara sa ma asculti. Aliniezi schije lungi de lemn si bati cuie, prelung si dureros: poc, poc, poc...sangele tasneste. Lutul de caramida arsa se amesteca neuniform cu sangele cald. Pentru o clipa te-ai trezit, dar...nu mai eram.N-ai vazut decat un cap plecat...cu pletele incalcite. Aruncate de vant, se izbesc de caramizi. Ma vezi? O balta de apa rosie. E tarziu. Asa iti spui? Tu mi-ai dat ireversibilul, acum, traieste fara mine!

Cantecul redundant al Salvarii care nu m-a salvat

Imi place sa salvez oamenii. Fie ca sunt in situatii dificile, fie ca au probleme de orice natura Recunosc ca ma enervez cand ma lovesc de limita pe care, nu mi-o impun, mi-o traseaza ei, involuntar...probabil. Nu ma steptam sa apara "Salvarea" si pentru mine. Ca un cantec...muzica ii leaga pe oameni definitiv, ii inconjoara ca un lant pe care n-ai cum sa-l rupi. Am invatat cantecul "Salvarii" pe 26 ianuarie, l-am fredonat fara sa ma simt ridicola. Dar Salvarea asta neobisnuita a refuzat sa ma salveze. Eu nu pot fi salvata, mi-a fost interzis prin soarta. Chiar, voi credeti in soarta? Unii spun ca e o prostie...eu cred in prostii. In perioada aceea stateam langa spitalul de boli infectiose. Salvarea ma bantuia zi si noapte. O auzeam, parca imi facea in ciuda...eram cea care nu poate fi salvata. In alta zi, dupa ce m-am mutat, mergeam acasa gandindu-ma la nimic si o Salvare era sa dea peste mine pe trecerea de pietoni. Urasc semafoarele, nu le iau inseama, doar daca sunt obligata de cei care ma insotesc. Cred ca Salvarea care ma urmareste de pe 26 ianuarie a fost inventata special ca sa ma nelinisteasca. Pana ma voi lamuri daca exista cu adevarat sau nu...o sa ne uitam una la alta cu suspiciune...poate va veni o vreme cand n-o sa mai tresar cand o vad prin oras. Fara deznodamant...

miercuri, 23 aprilie 2008

Calatorie de cinci bani

Ce daca ploua? Imi place ploaia, o idolatrizez chiar. Numai ca azi am vrut sa merg acasa cu autobuzul, ca sa nu ma imbolnavesc iar. Dupa o runda de cumparaturi la Fidelio, m-am urcat in 41, dupa ce l-am asteptat 20 de minute. Mi-am lasat doar 15 mii, exact cat pentru bilet, restul banilor au ramas la supermarket. Un cinci mii, vreo cateva monede de zece bani si altele de cinci bani. I-am dat soferului si nu stiu daca a observat sau nu, dar o moneda de cinci bani i-a cazut la picioare. Asa, cinci...zece..."domnisoara aveti numai paispe mii cinsute". Pai da, restul sunt pe jos. "Ce ma intereseaza domnisoara? da-mi cinci bani!" Autobuzul aproape ca pleca si soferul mi-a dat banii inapoi. Nu stiu cum sa reactionez in situatii de genul asta. Ma uitam nedumerita..totusi, cei cinci bani existau la picioarele domnului sofer "exagerat de amabil" care nu s-a sinchisit sa se aplece cativa centimetri. M-am enervat. Am coborat in graba si am plecat pe jos. Mi-a ramas gandul la cei cinci bani. Pe drum am intalnit o cersetoare care-si tinea mana intinsa in sus, ciudat, ca si cum ar fi prins stropii de ploaie. I-am dat ei. Ce sa fac eu cu "paispe mii cinsute"?

duminică, 20 aprilie 2008

Intre cariera aleasa si cariera visata sta facultatea

Am scris reportajul strict obiectiv, in maniera jurnalistica, ca sa ii demonstrez lui Vlad..."Visul", ca a fost un demers jurnalistic...la inceput. Daca as fi fost subiectiva, as fi scris altfel, mai artistic, mai profund, mai putin superficial...asta mi-a iesit.

Vlad Visu este student in anul al doilea la Facultatea de Informatica. Are ca hobby muzica si chiar daca nu o pune pe primul loc, isi exploateaza talentul cantand la programul de karaoke unde a fost prezentator timp de doi ani. Dupa ce va termina facultatea, Vlad spera sa aiba si o cariera in muzica.

Ambii parinti ai lui Vlad sunt ingineri si de aceea, dorind sa pastreze traditia familiei, primul semestru din anul intai l-a terminat la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA). "Aveam senzatia ca FEAA e ca un cazan care aduna toti tinerii care nu stiu ce vor, si m-am convins ca asa este. Verisoara mea este stundenta la informatica, mi-a povestit cum este si mi-a placut. Dupa primul semestru, m-am transferat si acum ma simt bine". Chiar daca parintii au fost nemultumiti de alegerea lui Vlad, pentru ca ar fi dorit sa aiba o cariera asemanatoare cu a lor, l-au sustinut. Muzica a ramas pe locul doi, insa majoritatea serilor le petrece in cluburile unde se organizeaza karaoke. Ii place Elvis Presley si Frank Sinatra la fel de mult ca Daminen Rice si Red Hot Chili Peppers, si nu ezita sa le cante melodiile cu o dedicatie aparte. "In nici un caz nu m-am gandit sa aleg Conservatorul, pentru ca am vrut ca muzica sa fie doar un hobby. Tatal meu a cantat in tinerete si mi-a spus ca nu am o voce suficient de buna ca sa devin cantaret". Cand nu canta, Vlad se dedica facultatii si lumii virtuale. Si-a creat un blog, unde isi exerseaza un altfel de talent, scrisul, prin care isi exprima gandurile si conceptiile. Ar vrea sa lucreze in radio, pentru ca ii place sa comunice si sa cunoasca oameni. "Chiar imi place ce fac si ma simt bine. Petrec mult timp in fata Pc-ului, uneori navigand aiurea. Dupa muzica, al doilea hobby este sa cunosc oameni, cat mai multi, si sa ii descopar. Eu sunt o fire deschisa si ma astept la celasi lucru din partea celor cu care vorbesc."

"Nu as putea trai numai din muzica"

Scopul principal al lui Vlad este sa se realizeze pe plan profesional. S-a gandit sa-si intemeieze si o trupa, dar este dificil si trebuie mult timp. "Daca as avea un job stabil, cum au majoritatea cantaretilor, din care sa ma pot intretine, as vrea o cariera in muzica, dar nu as putea trai numai din muzica". Accepta cu ingaduire, melodiile care nu folosesc eufemisme in locul unui limbaj "fara perdea", dar ia in seama limitele exprimarii. "Sunt de acord ca trebuie sa te exprimi liber si sa fii cat mai original. Daca as avea o trupa, probabil ca as folosi un astfel de limbaj, dar in limita bunului simt". Desi nu canta la nici un instrument, Vlad compune din mers, insa se cam sfieste sa isi ea "pseudo-compozitiile" in seama. " Intr-o zi eram cu masina prin oras si am auzit Salvarea. Apoi mi-a venit in minte o melodie. Am inregistrat-o pe telefon ca sa nu o uit."

Nonconformist si superficial

Cand a terminat liceul, Vlad era bulversat, pentru ca nu stia ce facultate sa aleaga, tocmai de aceea a ales FEAA. Ii pare bine ca informatica nu l-a dezamagit, ba chiar i-a deschis noi orizonturi. "La informatica fac lucruri interesante, n-as vrea sa fac alta facultate. Nu stiu ce sa aleg din toate lucrurile pe care le fac. Incerc sa imbin intr-un fel informatica, muzica si scrisul. Nu stiu daca reusesc". Ii place sa isi rezolve singur problemele, de aceea nu se lasa influientat nici de religie, nici de familie. Total nonconformist, Vlad se ghideaza dupa propriile reguli si nu ezita sa se autocritice atunci cand crede de cuviinta. "Cateodata sunt superficial, din cauza ca tratez lucrurile doar la suprafata. De exemplu, la facultate, mai am cate o restanta. Asta este tot un mod de a fi superficial". Vlad recunoaste ca are un defect ireparabil, este un tip cu prea multe idei.

Spontana sau ciudata?

Din Angoli(Calabria, Italia), se poate vedea in josul muntelui marea. E unita cu cerul, pare de argint. E ciudata privelistea. In partea cealalta, crestele sunt sufocate de prea mult verde. Cand sunt la munte am o senzatie stranie, imi doresc sa vad marea. Cand reusesc, senzatia revine, doar ca de data asta imi doresc sa fiu intr-o cabanuta, undeva, in vreo pustietate la 2000m alt. Asa ca am coborat din Angoli spre "marea de argint". Am parcat masina langa plaja imensa si goala. In fata un apus asa cum n-am crezut c-o sa vad vreodata, in spate munte. M-am dezbracat de pantaloni si am intrat in mare, in apa limpede, uitandu-ma la fiecare piatra pe care o calcam. Am izbucnit in ras si am alergat de-a lungul plajei. Nu stiu de unde mi-a venit cantecul acela.("Ca un ecou, ai aparut candva...ca un ecou...parte din viata mea..."). N-a durat mult apusul, dar simteam mereu uriasul verde, cum imi impungea coasta cu ochiul de intuneric.

Ieri m-am nascut

Mama era in travaliu cand doctorul i-a spus ca au aparut complicatii. Pe 26 ianuarie m-am nascut, seara, pe la sapte fara noua minute. In fata la Pogor, a oprit masina. Nu intelegeam de ce nu coboara, pana cand mi-a tiuit telefonul: "Am ajuns!". Mama linistita ca m-a nascut, ca respir, si-a vazut de cei 65 de ani. Mi-a dat mana rece, i-am prins-o cu a mea, aproape inghetata. Nu stiu de ce radeau cei de pe banca din stanga.
Nu reuseam sa ii vad ochii. Mi-era teama. Viata a inceput ieri, in urma nu mai stiu nimic. Imi amintesc de mama si de el care ma privea fara sa inteleaga de ce nu m-am nascut mai devreme. Am atat de putine amintiri, doar de ieri, si din gara de azi, nu ma voi mai urca in nici un tren, nu fara tine. (27 ianuarie 2008)

miercuri, 16 aprilie 2008

Intelegi?

Nu pot sa duc lucrurile pana la capat. Stau in fata unei persoane si imi vine sa spun mii de lucruri, dar ma opresc dupa prima fraza. De ce? As vrea sa spun si sa fac exact ce simt macar o data in viata, fara sa am remuscari. Probabil, oamenii n-o sa stie niciodata ce vreau, daca nu spun, nu? In seara asta am spus, mai subtil, dar am spus...si nu a inteles, sau nu a vrut.

Saruta-mi parul si taci!

Scriu...versuri. Nu stiu daca ma pricep. Imi place Stanescu. Imi "dezleg" imaginatia cand ma indragostesc. Nu se intampla des, dar e o stare durabila. Cel mai mult, am fost indragostita 4 ani. De obicei, ma indragostesc de mare, munte, visuri imposibile si de persoane cu care nu pot fi niciodata. (Ma bucur ca pe mica mea lista nu este nici un tip, student la teologie catolica;)). Anul trecut am intalnit pe cineva socant de interesant si am reinceput sa scriu. Prin "Saruta-mi parul si taci!", am creat un cadru ipotetic, pentru ce s-ar fi putut intampla. Imi lipseste tipul asta inalt cu parul lung, dar sper sa ma reindragostesc, curand, si sper sa nu fie cineva din Trappani;)). n. r. Sicilia.

Nu stiu ce esti.
Te-ai prins de gand
Ca nisipul de glezne,
Vara.
Gustam unul din celalalt,
Apa ne-a sarat pe amandoi.
Ne scurgem din mare
Pe scarile albe de timp.
Saruta-mi parul si taci!
Mi-ajunge...
Zdrobeste tot cu buza ta de jos,
Si timp, si oameni.
Ucide-ma, dar ia-ma!
Nu ma lasa sa fiu a altcuiva.

luni, 7 aprilie 2008

N-a venit primavara

Uitati-va pe geam…a venit primavara, nu?! E aprilie. Copacii infrunzesc. Ii vad, voi ii vedeti? Frunze mici cersesc un pic de soare si poate ceva caldura. Unii au inflorit. Ciresii…sunt grozavi…imi plac ciresii amarui…parca si simt gustul cireselor din dulceata. Ploua, e frig, dar tot e primavara, ca doar a venit. Au vuit televizoarele, status-urile si chiar noi ne-am spus unii altora. Dar v-ati uitat in ochii iubitului sau ai iubitei… in ochii mamelor si ai copiilor vostri? Uitati-va si apoi luati o oglinda, ca sa va vedeti pana la visuri, pana la ganduri. N-a venit primavara deloc!

miercuri, 2 aprilie 2008

Ultimul fum

Fumez de vreo trei luni...asa mai mult. Ma intreb daca iti trebuie vreun motiv sa fumezi. De fapt, stiu sigur ca da. La inceput, fumam de la prietena mea. Cate un fum, doua, trei...pana mi-am cumparat primul pachet, Vogue. Subtiri, ademenitoare si cu un fum care-ti dadea impresia ca te vindeca de ceva incurabil, de un dor necunoscut poate, in prima instanta. Ma gandeam intr-o zi ca tigarile sunt naspa. Au un gust aiurea si ciudat. Chiar sunt naspa, Doamne! E ca atunci gand ma obliga mama sa gatesc peste...detest mirosul de peste crud...si, da, fumez de nevoie, nu pentru ca-mi place. Am observat, totusi, in seara asta, ca imi place ultimul fum. Cand trag ultimul fum e ca si cum as scapa de ceva apasator, simt filtrul cum se scurge printre degete. Daca as putea sa fumez doar sfarsitul unei tigari si sa traiesc doar inceputul lucrurilor, doar inceputul...

De pe geam

Am o obsesie. Imi place sa ma uit pe geam. Stau ore in sir, doar gandindu-ma la nimic, cu ochii ziditi in sticla. Nu stiu de ce. E ca o chestie protectoare. Voi treceti pe dupa sticla, nu ma puteti atinge, nu ma auziti si nici nu ma puteti rani. Cred ca intr-o zi voi deschide geamul si voi sari. Dar voi pica in picioare.

Fericirea nu e decat o tarfa mediocra

Chiar e. Bietii oameni care se intreaba in fiecare secunda de ce le este imposibil sa fie fericiti isi pot raspunde...nu sunt mediocri. Uite un strop de noroc pe langa nefericire. Dar de ce sa avem nevoie de o "stare" care depinde de ceilalti. Suntem la "cheremul" altora. Azi vreau sa iti dau fericire, dar nu-s sigur. Mai bine ne certam si ne uram toata viata. Oricum probabil nu este cine stie ce fericirea asta, daca unii prefera sexul in loc de...nu pot sa cred, de fapt, ba da, cred, doar ca sunt uimita in mod neplacut cand vad ca sentimentele nu fac nici cat doua minute de sex. Ce-i cu voi, oameni buni?

marți, 1 aprilie 2008

De la inceput

Nu cred ca trebuie sa justific de ce vreau sa scriu. E o necesitate intrinseca si, poate, involuntara. Ca atunci cand simti prea mult si nu gasesti sau nu vrei sa gasesti alta cale ca sa te exteriorizezi. Asta sunt eu. Aleg lucrurile independent, detasat. Cred ca scrisul este singurul mod in care pot sta departe de hidoasele compromisuri. La asta se asteapta oamenii. Scrisul nu ma va obliga sa fac compromisuri, dar, prin el, ma voi compromite.

Abonați-vă la: Comentarii (Atom)