Dupa banal...urmezi tu

Ne-am impartit. Acum suntem doi. Tu pe o margine, eu pe cealalta. Ne privim fara sa ne vedem si ne dam palme, ignorand durerea. Cu fiecare sarut dintre buzele vostre imi sudezi un lacat.. Apoi, cu fierul amar si gri, ma legi de maini si de picioare. Lanturile zornaie. In loc sa ma creezi, zidesti in jurul meu...zidul. Esti ca un constructor. Cu sapca intoarsa si salopete murdare de ciment. Iti curge sudoarea pe frunte. Stropii cad pe fiecare caramida. Ai trecut de glezne, continui...fara sa ma asculti. Aliniezi schije lungi de lemn si bati cuie, prelung si dureros: poc, poc, poc...sangele tasneste. Lutul de caramida arsa se amesteca neuniform cu sangele cald. Pentru o clipa te-ai trezit, dar...nu mai eram.N-ai vazut decat un cap plecat...cu pletele incalcite. Aruncate de vant, se izbesc de caramizi. Ma vezi? O balta de apa rosie. E tarziu. Asa iti spui? Tu mi-ai dat ireversibilul, acum, traieste fara mine!