Spontana sau ciudata?

Din Angoli(Calabria, Italia), se poate vedea in josul muntelui marea. E unita cu cerul, pare de argint. E ciudata privelistea. In partea cealalta, crestele sunt sufocate de prea mult verde. Cand sunt la munte am o senzatie stranie, imi doresc sa vad marea. Cand reusesc, senzatia revine, doar ca de data asta imi doresc sa fiu intr-o cabanuta, undeva, in vreo pustietate la 2000m alt. Asa ca am coborat din Angoli spre "marea de argint". Am parcat masina langa plaja imensa si goala. In fata un apus asa cum n-am crezut c-o sa vad vreodata, in spate munte. M-am dezbracat de pantaloni si am intrat in mare, in apa limpede, uitandu-ma la fiecare piatra pe care o calcam. Am izbucnit in ras si am alergat de-a lungul plajei. Nu stiu de unde mi-a venit cantecul acela.("Ca un ecou, ai aparut candva...ca un ecou...parte din viata mea..."). N-a durat mult apusul, dar simteam mereu uriasul verde, cum imi impungea coasta cu ochiul de intuneric.