Cantecul redundant al Salvarii care nu m-a salvat

Imi place sa salvez oamenii. Fie ca sunt in situatii dificile, fie ca au probleme de orice natura Recunosc ca ma enervez cand ma lovesc de limita pe care, nu mi-o impun, mi-o traseaza ei, involuntar...probabil. Nu ma steptam sa apara "Salvarea" si pentru mine. Ca un cantec...muzica ii leaga pe oameni definitiv, ii inconjoara ca un lant pe care n-ai cum sa-l rupi. Am invatat cantecul "Salvarii" pe 26 ianuarie, l-am fredonat fara sa ma simt ridicola. Dar Salvarea asta neobisnuita a refuzat sa ma salveze. Eu nu pot fi salvata, mi-a fost interzis prin soarta. Chiar, voi credeti in soarta? Unii spun ca e o prostie...eu cred in prostii. In perioada aceea stateam langa spitalul de boli infectiose. Salvarea ma bantuia zi si noapte. O auzeam, parca imi facea in ciuda...eram cea care nu poate fi salvata. In alta zi, dupa ce m-am mutat, mergeam acasa gandindu-ma la nimic si o Salvare era sa dea peste mine pe trecerea de pietoni. Urasc semafoarele, nu le iau inseama, doar daca sunt obligata de cei care ma insotesc. Cred ca Salvarea care ma urmareste de pe 26 ianuarie a fost inventata special ca sa ma nelinisteasca. Pana ma voi lamuri daca exista cu adevarat sau nu...o sa ne uitam una la alta cu suspiciune...poate va veni o vreme cand n-o sa mai tresar cand o vad prin oras. Fara deznodamant...