De ce ar trebui sa fie oamenii la fel? Aceleasi valori, aceleasi crezuri, aceeasi culoare la haine. Pai "fetele sunt la fel", asa spun baietii pana se insoara. As vrea sa vina o perioada in care fetelor sa nu le mai fie rusine ca sunt virgine. Mi-a spus o prietena ca baietii fug de fetele virgine"ca dracu' de tamaie". Asa o fi. Alta, de frica, spune ca nu mai este virgina de mult, numai sa fie lasata in pace. "Doamne, ai 21 de ani si esti virgina?" Nu intelegeti gravitatea situatiei, serios...Asa este..fara chestionare...fara sondaje, spun pe propria raspundere ca virginele sunt privite mai rau decat curvele. Nu, nu sunt nebuna ca am scris despre asta si sa nu radeti, nici sa va mirati, da' ma intreb...mai exista liberul arbitru, egalitatea, bunul simt si alte lucruri marunte de genul asta? Daca sunt virgina e treaba mea...daca trei sferturi dintre fetele care fac pe femeile usoare sunt virgine...e treaba lor...asta se trage de la barbatii fara pretentii si cu moravuri... Vreti, nu vreti...virginele exista, ca doar n-o sa isi blesteme mamele ca le-au nascut asa...nu, baieti?
P. S. Pentru O.C. studenta la drept, anul al doilea, si virgina, si misandra. ;))
luni, 19 mai 2008
Cu drag, virginelor...
Quo vadis, Domine?
Mi se pare cel mai greu sa iau decizii. Oricat mi-as bate capul, mi-e greu sa aleg o cale. Nu stiu daca sa raman toata viata cu picioarele in iarba mea de acasa, sa-mi pierd viata pe o plaja pustie sau sa mor intr-un birou, pentru ca asa ma vrea societatea. Nu stiu daca sa devin misandra sau sa mai cred in idealul meu. Sa ma uit la film sau sa incerc sa dorm? La cine sa ma gandesc, pe cine sa iubesc si pe cine nu...in cine sa ma incred si care-i anotimpul meu preferat: toamna sau iarna? Sa imi fac prieteni, sa ii spun adevarul, sa fiu naturala? Sa urasc luna plina sau s-o ador? Sa renunt la prejudecati si sa il iubesc sau nu? Si un oftat prelung imi amesteca iar gandurile...
Leia Mais…miercuri, 7 mai 2008
Asa ar trebui sa fie...
"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata” (1 Corinteni 13:4-8).
In Biblie, am gasit acest verset si am simtit pentru prima oara ca nu mi se porunceste sa iubesc intr-un anumit fel. Ati observat ca oamenii vor sa faca aceleasi lucruri? Tinerii care se plac, se intalnesc premeditat, vorbesc aceleasi nimicuri (gen: zodii, familie, crezuri, hobby-uri, etc) si parca vor sa se descopere intentionat. Pun prea multe intrebari, jumatate stupide, si pastreaza linia tipica a asa- zisilor indragostiti. Se parasesc in aceleasi moduri lipsite de sens sau cu prea multe explicatii inutile si ridicole. Sunt lipsiti de spirit de aventura si exagerat de comozi. Isi spun cu usurinta "te iubesc", chiar daca habar nu au cum este sentimentul. Nu am spus niciunui baiat asa ceva si nu cred ca voi spune vreodata. Poate am scris in caietele mele zdrentuite sau la status in vreo limba bizara. Oare cum e sa iubesti atat de mult, incat sa simti ca nu-ti pasa daca mori?Cum as putea sa-mi dau seama daca iubesc sau e doar o stare ciudata? Si, daca "starea ciudata" nu va pieri niciodata, voi sti ca este dragoste...mi-am acoperit ochii, urechile si gura, ca sa nu-i vad, sa nu-i aud si sa nu le vorbesc. Asa ca el nu trebuie decat sa-mi descopere ochii si ma va auzi...
marți, 6 mai 2008
Dupa banal...urmezi tu
Ne-am impartit. Acum suntem doi. Tu pe o margine, eu pe cealalta. Ne privim fara sa ne vedem si ne dam palme, ignorand durerea. Cu fiecare sarut dintre buzele vostre imi sudezi un lacat.. Apoi, cu fierul amar si gri, ma legi de maini si de picioare. Lanturile zornaie. In loc sa ma creezi, zidesti in jurul meu...zidul. Esti ca un constructor. Cu sapca intoarsa si salopete murdare de ciment. Iti curge sudoarea pe frunte. Stropii cad pe fiecare caramida. Ai trecut de glezne, continui...fara sa ma asculti. Aliniezi schije lungi de lemn si bati cuie, prelung si dureros: poc, poc, poc...sangele tasneste. Lutul de caramida arsa se amesteca neuniform cu sangele cald. Pentru o clipa te-ai trezit, dar...nu mai eram.N-ai vazut decat un cap plecat...cu pletele incalcite. Aruncate de vant, se izbesc de caramizi. Ma vezi? O balta de apa rosie. E tarziu. Asa iti spui? Tu mi-ai dat ireversibilul, acum, traieste fara mine!
Leia Mais…Cantecul redundant al Salvarii care nu m-a salvat
Imi place sa salvez oamenii. Fie ca sunt in situatii dificile, fie ca au probleme de orice natura Recunosc ca ma enervez cand ma lovesc de limita pe care, nu mi-o impun, mi-o traseaza ei, involuntar...probabil. Nu ma steptam sa apara "Salvarea" si pentru mine. Ca un cantec...muzica ii leaga pe oameni definitiv, ii inconjoara ca un lant pe care n-ai cum sa-l rupi. Am invatat cantecul "Salvarii" pe 26 ianuarie, l-am fredonat fara sa ma simt ridicola. Dar Salvarea asta neobisnuita a refuzat sa ma salveze. Eu nu pot fi salvata, mi-a fost interzis prin soarta. Chiar, voi credeti in soarta? Unii spun ca e o prostie...eu cred in prostii. In perioada aceea stateam langa spitalul de boli infectiose. Salvarea ma bantuia zi si noapte. O auzeam, parca imi facea in ciuda...eram cea care nu poate fi salvata. In alta zi, dupa ce m-am mutat, mergeam acasa gandindu-ma la nimic si o Salvare era sa dea peste mine pe trecerea de pietoni. Urasc semafoarele, nu le iau inseama, doar daca sunt obligata de cei care ma insotesc. Cred ca Salvarea care ma urmareste de pe 26 ianuarie a fost inventata special ca sa ma nelinisteasca. Pana ma voi lamuri daca exista cu adevarat sau nu...o sa ne uitam una la alta cu suspiciune...poate va veni o vreme cand n-o sa mai tresar cand o vad prin oras. Fara deznodamant...
Leia Mais…
